It`s time..

Mult timp ai fost un ratacitor..un vas pierdut pe mare . O stana de piatra in mijlocul oceanului , nestiind daca e frig sau cald, daca sunt zambete sau lacrimi , daca sentimentele exista sau nu. Intr-o zi, ai vazut si tu un felinar care ti-a atras atentia.. Din pura curiozitate l-ai urmarit si te-a adus la tarm.

 

Venea catre tine cu un mers molcom si cu un zambet imortalizat de insusi timpul. O priveai in ochi buimac..te pierdeai in intr-un sentiment necunoscut  si ezitai…Te tragea dupa ea . Ti-a luat  mana si ti-a pus-o in a ei  cu atata caldura incat pana si trupul tau a incercat socat sa se adapteze…nu functionai bine cu necunoscutul fata in fata.  . Treceai printre camera si holuri, un labirint de sentimente. Dar nu prea conta..felinarul devenea tot mai interesant. Ai inceput sa devii imun la mediul inconjurator, sa simti doar mana ei cum te strange ca un copil jucaus si o urmareai cu privirea curios…Avea parul strans intr-un coc lenes, dar splendoarea dansului firelor de par te hipnotiza si mai tare.

Ai ajuns cu ea afara de catva timp , dar nici macar nu ai realizat ca afara ploua… o ploaie lenesa si calduta de vara. Soarele era inca pe cer…parca razand plictisit la spectacolul ce se desfasura in fata lui.Tu incercai sa ii distrugi momentul.. incercai sa o duci inapoi , ploua!. Cu cat inercai mai mult , cu atat mai mult se uita la tine si radea.. avea un ras copilaresc , molipsitor..A inceput sa danseze libera in ploaie. Cu cat o priveai mai mult, cu atat te indragosteai mai tare. Cu fiecare miscare pe care o facea , vroiai sa o ai mai aproape de tine , sa o tii in brate si sa o protejezi de ploaie…de lumea toata. Cu fiecare zambet , inima ta incepea sa o protejeze pe a ei.

Cand ti-a luat fata in mainile ei , ai fost cel mai fericit. Cand ti-a sters picurii de pe obrazul cald , ai stiut ca o iubesti. In sfarsit ai inceput si tu, stana de piatra, sa zambesti . Printre sutele de cuvinte rostite , acum ele erau de prisos. Printre miile de incruntari , fata ta a inceput sa schiteze incet un zambet . Dupa seri in care bratele tale erau ocupate cu altceva , acum incepeau sa o caute frenetice. Dar bratele ei unde erau ? Dupa lungi nopti in care ochii tai erau pierduti , acum incercau sa o caute . Dar ea unde era ? Te-ai trezit frapat in mijlocul strazii ca soarele a apus…Parca nu te-a mai asteptat sa te trezesti.  Ti-ai dus mainile la fata…unde era caldura ? Te uitai in jur dupa ochii de un albastru marin , vedeai doar ochi negri. Unde era lumina ta ?

La inceput socul a pus stapanire pe tine. Oare a fost un vis ? Dar puteai sa simti in aer acel parfum binecunoscut de trandafiri combinat cu mosc. Puteai sa vezi pe jos, printer suvoiul de apa , niste pasi rataciti care se indepartau  . Puteau sa iti simti pe fata niste ramasite de saruturi..Puteai sa iti dai seama ca e atat de aproape si totusi atat de departe de tine.

 

Lumea a adormit , soarele a apus, poate chiar si ploaia a incetat… doar tu te-ai trezit atunci.

“Totul a fost un vis ? “  Pentru univers , nu . Nu a fost un vis . Pentru milioane de suflete a fost real. Unul singur a ratat realitatea. Pacat ca toate celelalte vor adormi , iar unul singur va ramane fata in fata cu realul.   Poate se va face si el scrum , iar cenusa lui va pluti undeva departe , in oceanul de ganduri si infinit  in asteptarea unui nou felinar . Si poate atunci se va trezi.. 

Fuckin` Love

Pentru toti studentii de la medicina !

Winter ghost .

 

Incep sa o admir…sfideaza destinul , ramane cu capul sus . In ochii ei vad durere. Durerea fizica trece .. somn , lichide , medicamente si e un om nou. Dar cu durerea psihica ce face ? Dar cu durerea de inima ce face ? Ele raman intiparite in suflet. Poti sa incerce sa le stearga .. umbra lor o va bantui. Poti sa vrea sa le ascunda adanc , sa uite de ele , dar o parte din ea va stii intotdeauna ca ele exista, ca e marcata pentru o eternitate.  Si unii incearca sa le amelioreze.. ii spun ca iubirea ajuta. Da . Ajuta . Dar ce face cand dispare ? Iubirea e doar un factor . Ce face cand nici macar pe sine nu se mai are ? Fuge ? Nu.. Oricum nu are unde , viata o pune fata in fata cu un zid. Abandoneaza ? Niciodata. Ce fel de femeie ar fi ? Ar lua zidul pe propriile brate si si l-ar pune in spate .   Se aud oasele trosnind , dar ea nu scoate niciun sunet . O vad sangerand , o vad cum respira tot mai greu , aerul refuzand parca sa mai intre in plamani , se dezechilibreaza , dar nu cade. Ii privesc ochii …sunt uzi , dar nu iasa nicio lacrima sa ii ude obrazul , sa ii spele ranile.Incearca sa-si ridice privirea , sa-si fixeze ochii asupra telului ei si sa-si continue mersul. Si mai vede inca un zid , si inca unul… Si toate le adauga la colectia ei personala. Ii vad durerea din suflet , dar ea se diminueaza . Picioarele parca o lasa , dar privirea nu ii cade . Nu a uitat ca fiecare lacrima scursa pe obrazul ei parca ii intregeste umanitatea. Si fiecare portiune de zid pe care o poarta in spate face parte din ea , durere si placere , e fericita ca macar simte . Si da , a simtit  odata zambetul , iar fiecare celula a ei rememoreaza farama de bucurie primita. Continua sa priveasca in sus cu ochii sclipind de adrenalina , parca e mandra. Vad o pereche de ochi negri prin care a trecut intunericul , dar care sunt anesteziati de o amintire..DA. E iarna . E iarna in suflet . E iarna . Dar se incalzeste cu dansul fulgilor de nea .Dar stie ca si iarna are soarele ei . Trebuie doar sa il gaseasca , sa astepte…el ii va deveni speranta/. Iar dupa iarna vine intotdeauna primavaraa… daca nu simti iarna pana in maduva oaselor , cum ai putea sa te bucuri de  caldura verii ce urmeaza sa vina? 

Mask

” Just keep your mask on.
We’ll pretend to be at a masquerade ball!

Then let’s put on a fake smile..

And no one has to be sad.

You can keep it locked inside of you…

Forever. „

Image

Maybe I`m gonna catch a cold from the ice inside my soul…

Ani de liceu.

               

 

 Au fost odata ca niciodata 29  de elevi dornici de a intra in “lumea adultilor “ .Au pasit pe acest drum intr-o zi ploioasa de  septembrie .Pentru ei nu conta,  ceea ce era cu adevarat important era faptul ca destinul i-a unit tocmai pe ei dintr-o lume assa de mare.Emotia clasei a 9-a..cum sa o uite ? Profesori noi, colegi noi , o experienta total necunoscuta..au pasit ca intr-un labirint fara sfarsit , ca mai apoi sa le indrume pasii spre iesire noua lor diriginta- Doamna Stoica Emilia.

Au fost anii primelor intrebari pentru eroii nostri, primele moment de rebeliune si emotii. Bineinteles , in fiecare basm exista diferite piedici precum cosmarul orelor de la 8 in care mai doreau sa doarma  macar 5 minute, goanna dupa scutiri in zilele in care patul ii tinea prizonieri, lacrimile pentru media de la geografie si emotia primei iubiri , starea de semi-lesin dupa ore si binecunoscuta foame, emotiile de dinaintea fiecarei teze la matematica , zgomotele de fituici scapate in timpul lucrarilorr, conflictele puerile cu profesorii in care , bineinteles , tot ei aveau dreptate, viteza cu care paraseau sala 14 in tentativa de chiul si suspansul cu care incercau sa afle daca a meritat. Dar toate aceste piedici au fost probe necesare pentru personajele noastre , probe depasite cu brio, iar rasplata a fost pe masura : amintirile- binemeritata pauza de la 9 cu micul-dejun, recreatiile care nu erau niciodata indeajuns de lungi si pe care incercau  sa le prelungeasca cu diferite motive “Am fost la cabinet, la biblioteca” , “Era coada la chiosc sau pe coridor”. Recreatii fructificate cu sesiunile de karaoke, spectacolele de dans, incercarile disperate de a copia temele, rasetele , sfaturile, bataile cu creta,apa si nu numai, cu incercarile de a planui urmatoarea iesire la ART, serile de weekend , tinuta pentru urmatorul majorat si  binecunoscutele intrebari “Mai stam? Nu plecam acasa? Cat e ceasul, mai avem multe ore?”

Acum cand basmul e la final , cand eroii nostril incep un nou capitol al vietii , raman in urma lor lacrimile, rasetele si ecourile intiparite in peretii salii 14.

Daca maine as lua viata de la capat si as fi capabila sa aleg , infatisandu-mi-se de la inceput cum vor fi cei 4 ani alaturi de voi , nu as schimba nimic. Cu bune si cu rele , fara voi as fi ajuns o persoana cu totul diferita. Fiecare dintre noi , eroii acestui basm , ne-am individualizat, suntem unici prin personalitate , dar tocmai faptul de a sta 4 ani ore intregi unul langa altul, de a lua fiecare cate ceva de la fiecare , de a invata unul de la altul, ne fac speciali ,  o familie. Si tanjesc sa cred ca suntem fiecare conectati intr-un mod sau altul la destinul fiecaruia , ca amprenta pe care ne-am pus-o in suflet e indeajuns de adanca sa ne faca sa ramanem mereu cum suntem acum : “Toti pentru unul si unul pentru toti. “

                Si in final cu ce ramanem ? Cu amintiri. Puneti toate amintirile intr-o cutiuta si ascunde-ti-o adanc in suflet. Dupa ani si ani , in momentele de cumpana amintiti-va de ea si deschide-ti-o…poate ca ambalajul va fi ruginit si prafuit, dar scanteia amintirilor va fi la fel de vie. Cand timpul isi va pune amprenta asupra noastra , noi ne vom schimba , vom deveni din copii de azi adultii de maine. Dar amintirile raman nemodificate.

                De multe ori ne vom consola cu un citat care spune” daca ti-e dor de ceva din trecutul tau, fa chestia aia din nou” dar viata de liceean nu se mai intoarce. Am vrea doar sa strigam “Nu mai vrem sa crestem , Nu vrem sa plecam , nu vrem sa ne despartim, Nu vrem ca in aceasta zi sa se termine totul

                Ca in orice final al basmului , binele invinge raul, fericirea invinge tristetea, prietenia invinge orice ! Va doresc tot ce are mai bun viata sa va ofere – timpul vostru incepe acum . Traiti-l la maxim, fara regrete. 

The strong one.

. O femeie puternica nu se naste asa, ci devine. Cand viata o loveste , ea reuseste sa se ridice. Cand e supusa sa faca un pas in spate , ea incearca din rasputeri sa faca doua in fata . Si reuseste.  O femeie puternica stie ca prietenia e sfanta , dar nu depinde de nimeni.

Are sufletul fragil, plin de cicatrici.  Isi va darui inima oricui crede ea ca merita , desi s-ar putea sa si-o recupereze in bucati. Dar puterea ei consta in faptul ca e dispusa sa riste din nou , doar pentru a mai simti macar pentru cateva clipe fericirea.  

Nu este perfecta. Ea isi poarta defectele cu mandrie , ca pe un accesoriu. Nu incearca sa le mascheze . Te face sa vezi doar frumusetea din ele .

Puterea nu vine odata cu fericirea . O femeie puternica nu poate fi in fiecare moment al vietii sale la fel de curajoasa. In  momentele de agonie , puterea vine dinlauntrul ei . Nu isi poarta durerea precum o cruce , o percepe ca fiind un sentiment inevitabil.

Stie ca in drumul vietii va avea de trecut de ziduri imposibile. Dar pentru ea , nimic nu e imposibil. Stie ca coliziunea e inevitabila , dar paseste gratios cu capul sus si desi se loveste dur , nu plange . Asteapta . Stie ca timpul ii e cel mai bun aliat , ca el e leacul la orice durere si ca ii va vindeca chiar si cele mai adanci rani. Apoi va plange , la fel de mult cat ar rade pentru ca nu ii este frica sa-si arate sentimentele.

O femeie puternica stie sa se bucure de lucrurile simple. Frumusetea lor consta din efemeritatea de care dau dovada. Stie ca atunci cand simte primul miros de primavara sa opreasca putin timpul si sa inspire adanc , sa-si imprime parfumul florilor in memorie . Cand apare prima raza de soare , se opreste si ii absoarbe putin din caldura si lumina . Astfel , isi pastreaza intr-un colt al sufletului  toate amintiriile care ii starnesc un zambet pe fata pentru ca mai apoi , cand intunericul isi face loc in viata ei , sa aiba de ce sa se agate , sa abia pentru ce a mai respira in fiecare secunda.

Are vise , teluri , idealuri . Si are un plan pentru fiecare .  Desi poate in mintea ei lucrurile sunt total dezorganizate , reuseste cu fiecare propozitie sa te intimideze . Face si ea greseli. Dar invata din ele. Daca nu , incearca , din nou si din nou. Pentru ea nu exista imposibil , doar greu de atins.

Acest tip de femeie poseda un  mister aparte. Radiaza prin simplitate , gesturi , stil vestimentar. Nu o vei cunoaste niciodata intru-totul .Cu fiecare lacrima si fiecare raset isi graveaza pe piele propria poveste . Va fi suficient de desteapta pentru a nu impartasi chiar si cele mai ascunse ganduri ale sale , dar indeajuns de deschisa pentru a te face sa vrei sa o asculti din nou si din nou.

We all have the strength in us. It`s our decision to use it or not.  

My goal.

We all die. 

The goal isn`t to live foerver .

The goal is to create something that will ! 

Asylum.

                Intotdeauna vor exista momente in care viata iti va fura aripile..considera ca greutatea viselor tale déjà depaseste limita admisa. Si te lasa sa plutesti prin aer , prin vulnerabilitate , pe un nor invizibil de teama. Cand are impresia ca tortura poate sa se incheie , iti aplica lovitura finala : te izbeste de o podea dura , rece , dar nu te lasa sa scapi. Iti asterne pe fata un zambet fals precum realitatea care te inconjoara , desi hemoragia interna e imposibil de controlat. Inima incepe sa doara atat de tare incat parca cineva si-a infipt cel mai ascutit pumnal si se joaca macabru cu ea , crestandu-I ultima urma de fericire. Ai vrea sa plangi , sa-ti storci si ultima farama de speranta care te ingroapa si mai tare in abis . Sufletul iti spune sa te razvratesti , sa urlii din tot porii , dar e prea tarziu. Ai devenit sclavul unei societati ipocrite , faci parte din ea , te imbraca intr-o camasa de forta in care propriile ganduri iti devin cenzurate.  Te transformi  , iti formezi un alter-ego complet distinct. Desi sufletul iti putrezeste , te chinui din resputeri sa il imbraci in cea mai frumoasa carcasa , doar de dragul societatii.  Dar vine un moment in care povara iti e insuportabil de grea si simti ca vrei sa cazi , sa ajungi in starea de euforie anesteziata , sa depasesti linia banalului , sa plutesti pentru totdeauna intre fundul marii si mal , vesnic prinse intre ele , niciodata sa le atingi. Desi iti canti cantecul mut , viata te face sa te ridici si alter-ego-ul tau crede , incepe sa spere , dar tot tu vei simti dezamagirea .  Iti ofera aripi , o a  2-a sansa si zbori , din nou , ajungi cu un pas  mai aproape de ideal , dar cazatura e mult mai dureroasa.

Speranta . Alter-egoul meu  inca o mai simte . Dar pana cand ?

In final , cine se va preda ? Eu sau viata ?